la-Bucuresti.ro     


Fondat 2008     |                     Site dedicat informarii bucurestenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Teatrul Excelsior a sărbătorit 25 de ani de la apariția pe scena culturală bucureșteană

Agerpres

 

Teatrul Excelsior a sărbătorit, miercuri seară, 25 de ani de la apariția pe scena culturală bucureșteană, în prezența a numeroși invitați, actori și directori de teatre din Capitală.

Adrian Găzdaru, directorul Teatrului Excelsior, a mulțumit tuturor celor care au ajutat la apariția și dezvoltarea timp de 25 de ani a noii instituții și a anunțat că vor fi oferite, într-un "gest simbolic", titlurile de Societari de onoare ai Teatrului Excelsior celor care, alături de Ion Lucian, au ajutat la crearea instituției de cultură.

"Parte dintre dumneavoastră au făcut istoria acestui loc, au pus suflet și energie în nașterea lui, în clădirea lui. Parte dintre dumneavoastră au fost, ca și mine de altfel, spectatorii producțiilor pe care trupa teatrului le-a jucat de-a lungul timpului. Dar, cu siguranță, toți am simțit că mâna celui care a dirijat și a orchestrat totul a fost mâna unui maestru. (...) Maestrul Ion Lucian. Și pentru că la acest drum la care a pornit în 1990 nu a fost singur, ci alături de o echipă, noi astăzi, după 25 de ani, nu putem decât să le facem o reverență și, în gest simbolic, să îi învestim cu titlurile de societari de onoare ai Teatrului Excelsior", a afirmat Adrian Găzdaru în deschiderea evenimentului. 

Primul care a primit placheta și diploma de Societar al onoare a fost Andrei Pleșu, cel care în 1990, în calitate de ministru al Culturii, a semnat actul de înființare a Teatrului Excelsior.

"Sunt destul de surprins pentru că știu bine că nu meritul meu a fost atunci când s-a înființat teatrul. A fost, în primul rând, meritul maestrului Ion Lucian și a fost meritul împrejurărilor. Eram ministrul Culturii într-un moment în care nimeni nu se ocupa de cultură, și am făcut ce am vrut. Altele erau prioritățile pe vremea aia, cultura era ultimul lucru care conta și asta a fost benefic pentru perioada cât am fost acolo", a declarat Andrei Pleșu.

El și-a amintit și că în perioada copilăriei a cochetat cu teatrul, ajungând chiar să urce pe scenă.

"Pe de altă parte, este ceva destinal în faptul că mă aflu acum pe o scenă și devin societarul unui teatru, fiindcă, poate lumea nu știe, eu mi-am început cariera ca actor. Am fost actor încă de când eram pionier. (...) Am ajuns să joc chiar și pe scena Teatrului Giulești, care pe vremea aceea se numea Teatrul Muncitoresc CFR Giulești, într-o piesă 'Mariana Tineda' unde eram fiul Marianei Tineda", a mai spus fostul ministru al Culturii. 

Următorul Societar de onoare a fost Paula Sorescu Lucian, care a jucat în spectacolele de succes ale teatrului încă de la înființare.

"E o zi importantă pentru noi. E adevărat. 25 de ani. Domnul Andrei Pleșu a avut dreptate, nu știu când au trecut acești ani, dar ideea soțului meu, maestrul Ion Lucian, a fost genială, pentru că el spunea 'copiii care nu merg la teatru, nu văd teatru, n-o să vină nici tineri la teatru și nici adulți'. Și așa s-a născut această idee de a a face un alt teatru pentru copii", a declarat Paula Sorescu Lucian. Ei i-a fost înmânată, totodată, și placheta de Societar de onoare ce a fost oferită In memoriam primului director al Teatrului Excelsior, Ion Lucian.

Plachete de Societari de onoare au mai fost oferite primului secretar literar al Teatrului Excelsior — Gabriela Blebea Nicolae, actrițelor Genoveva Preda și Daniela Anencov, poetului, scenaristului și compozitorului de muzică de teatru și film Vasile Menzel, impresarului Aurel Mitran, cântărețului Nicu Alifantis.

O Diplomă de excelență a fost oferită In memoriam fostului președinte TVR Valentin Nicolau. Diploma a fost înmânată fiicei acestuia, Ana Nicolau, președinte al Editurii Nemira.

Diplome de excelență au fost oferite și Operei Comice pentru Copii, reprezentată de managerul instituției, Felicia Filip, Teatrului Ion Creangă, reprezentată de managerul Lucian Ghimiși, Teatrului de Animație Țăndărică, reprezentat de directorul instituției, Călin Mocanu, și UNITER, reprezentată de vice-președintele instituției Aura Corbeanu.

În discursul său, Aura Corbeanu i-a propus directorului Teatrului Excelsior să numească sala de spectacol a instituției după numele celui care a înființat teatrul — Sala Ion Lucian.

"Vrem să vă propunem ca începând din această seară sala aceasta să poarte numele Ion Lucian", a spus Aura Corbeanu în aplauzele întregii asistențe.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

 


laAnunt.ro     |     eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro |      la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro     |    la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro     |     la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro     |     la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro     |     la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro |     la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro |      la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015