la-Bucuresti.ro     


Fondat 2008     |                     Site dedicat informarii bucurestenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Fosta directoare de la "Bolintineanu", condamnată definitiv la închisoare cu suspendare

Agerpres

 

Costica Vărzaru, fosta directoare a Liceului "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, a fost condamnată definitiv marți de magistrații Curții de Apel București la 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendare, ea fiind acuzată că a cerut bani de la elevi pentru a-i ajuta la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2013.

De asemenea, Costica Vărzaru a fost obligată de instanță să muncească 80 de zile în folosul comunității.

Pedeapsa primită de Costica Vărzaru este mai mică decât cea dată de instanța de fond, Tribunalul București, respectiv de 3 ani închisoare cu suspendare și 100 de zile muncă în folosul comunității.

În același dosar, Elena Dumitru, secretara liceului la data comiterii faptelor, a fost achitată.

Costica Vărzaru a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și instigare la tentativă la infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

În același dosar au fost deferite justiției Gina Ciontoiu (membră a comitetului de părinți), Elena Dumitru și Maria Mimoza Vulcu (vicepreședintă a Comisiei de bacalaureat).

Potrivit procurorilor de la Parchetul Capitalei, în perioada mai-iunie 2013, Costica Vărzaru, cu sprijinul Ginei Ciontoiu, a pretins și primit bani de la elevi, pentru a-și folosi influența față de membrii Comisiei de bacalaureat și față de cadrele didactice cu atribuții de supraveghere, în scopul promovării examenelor de către aceștia.

Mecanismul de fraudare a examenului de bacalaureat a fost următorul: sumele de bani colectate urmau a fi înmânate cadrelor didactice supraveghetoare atât direct de către inculpata Costica Vărzaru, cât și disimulat, respectiv în pachete de țigări/reviste/ziare poziționate pe catedrele din sălile de examinare; imediat după deschiderea subiectelor, Costica Vărzaru urma să convoace profesorii care predau disciplinele de examen, pentru a rezolva subiectele, care erau ulterior multiplicate; distribuirea foilor cu rezolvările subiectelor urma să se realizeze de către Costica Vărzaru și alți profesori ai unității școlare, sub pretextul suplimentării filelor de "ciorne".

S-a mai reținut că, în perioada 25 — 30 iunie 2013, Costica Vărzaru a făcut și demersuri pentru desemnarea unor membri și a unor supraveghetori asupra cărora să-și poată folosi influența în sensul indicat anterior.

Pe 1 iulie 2013, în timp ce se afla la sediul liceului cu ocazia desfășurării probei scrise la limba și literatura română, în calitate de vicepreședintă a Comisiei de bacalaureat, Maria Mimoza Vulcu, împreună cu Elena Dumitru (a cărei prezență era interzisă în timpul examenului), au xeroxat în mai multe exemplare răspunsurile corecte de la această probă, ce urmau a fi date mai multor elevi din sălile de examen, inclusiv celor ce erau menționați pe o filă A4, găsită în geanta sa.

Maria Mimoza Vulcu a fost găsită cu înscrisurile xeroxate, anterior menționate, în timp ce se afla pe holul de la etajul 2 al liceului, înainte de a intra în sălile de examen.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

 


laAnunt.ro     |     eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro |      la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro     |    la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro     |     la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro     |     la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro     |     la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro |     la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro |      la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015