la-Bucuresti.ro     


Fondat 2008     |                     Site dedicat informarii bucurestenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Teatrul Masca

Agerpres

 

Înființat în 1990, Teatrul Masca, ''teatru de gest, pantomimă și expresie corporală- singura instituție teatrală cu acest profil din România'', s-a mutat de-a lungul timpului în mai multe clădiri. Și-a lăsat urma în Bucureștii Noi, în clădirea ce-i poartă și acum sigla, din 2005 s-a mutat în sediul actual, din Cartierul Militari, Bulevardul Uverturii, 70-72, și a continuat să dăinuie în țară și peste hotare prin reprezentațiile memorabile susținute pe străzi, în parcuri, stații de metrou, la târguri de sărbători sau festivaluri.

La 1 iulie 1990, Teatrul Masca a început să funcționeze în subsolul unei clădiri din cartierul Aviatorilor, Str. Aleea Alexandru, unde toate dotările au fost aduse de acasă de actori. Din echipa de la început, doar Mihai Mălaimare, director al teatrului, actorii Ana-Maria Pâslaru și Sorin Dinculescu, precum și regizoarea Anca Florea mai fac parte din trupa din prezent. Prima reprezentație a teatrului are loc la 5 august 1990, cu cei șase angajați, în aer liber la ''Cafeneaua Muzeului Literaturii Române''. Prima premieră a teatrului Masca, ''Clovnii'', s-a jucat într-o sală din Str. Biserica Amzei, amenajată tot prin forțele proprii ale actorilor. 

În următorii doi ani au urmat: noi premiere și spectacole, din care unele susținute în stradă (pe locul fostului Teatru Național, de pe Calea Victoriei), turnee peste hotare, reprezentații jucate în spitale sau case copii, până când, la 1 iunie 1992, Teatrul Masca rămâne fără sediu. Chiar și așa, succesele trupei de actori de la Masca au continuat, repetițiile având loc în diverse săli din București. În decembrie 1992, trupa Teatrului Masca este invitată din nou în Franța, unde are loc premiera spectacolului ''Corabia Clovnilor'', la Strasbourg, în fața a peste 5.000 de spectatori — reamintesc filele de istorie ale teatrului. Printre orașele în care a evoluat Teatrul Masca se numără și Cannes, reprezentația desfășurându-se chiar în sala în care se decernează premiile celebrului festival de film. 

Între lunile martie și octombrie 1993, se desfășoară prima stagiune în aer liber a Teatrului Masca. Actorii își perfecționează treptat mijloacele de expresie pentru a se adapta mediilor versatile. Anul 1993 este un tumultuos: premierele teatrului au loc peste hotare, deoarece în România nu se găsește o sală de spectacole pentru acest teatru. În septembrie 1994, este lansat spectacolul ''Și a venit îngerul...'', spectacol după Gabriel Garcia Marquez, pentru care repetițiile se susțin într-un spațiu al Aeroteh, iar premiera la Teatrul Bulandra — Grădina Icoanei.

În 1995, Teatrul primește o nouă Hotărâre de Guvern pentru amenajarea în Cinematograful ''Pacea'' din Militari, Bulevardul Uverturii, 70-72, ''un local dărăpănat, cu risc mare de prăbușire la cutremur, o sală total improprie spectacolelor trupei'', după cum rememorează reprezentanții instituției. Fără existența fondurilor de reabilitare a spațiului, trupa mobilă Masca continuă să-și joace spectacolele într-un spațiu fără limite. Un al doilea turneu în București, în martie—august 1996, reunește peste 50.000 de spectatori din toate cartierele Capitalei. 

 

În august 1996, trupa teatrului se mută ''fericită și optimistă, în clădirea nou primită: fără geamuri, fără lumină, fără căldură sau magazii pentru decoruri''. În decembrie 1996, premiera ''Poveste de Crăciun'' are loc în noul sediu, ''cu publicul stând în picioare''. În următoarele luni de iarnă, Masca organizează ''Festivalul Nasurilor Roșii'', care cuprinde 27 de reprezentații în sala amenajată cu navete de plastic în loc de scaune, 27 de reprezentații în aer liber și alte 10 manifestări stradale, oferite de cele nouă trupe prezente în festival. Acest prim Festival de Clovni din România s-a bucurat de un succes impresionant.

În septembrie 1997, încep lucrările de consolidare a sediului din Bulevardul Uverturii. Deși trupa Masca devenise celebră în peisajul teatral autohton și nu numai, schimbările permanente au adus după sine schimbări dese în componența trupei.

În mai 1998, Teatrul Masca este invitat de Delegația Comisiei Europene în România la manifestările ocazionate de Ziua Europei; are loc premiera spectacolului ''Cabaretul Națiunilor'', în Piața Charles De Gaulle. O lună mai târziu, Mihai Mălaimare primește Premiul Primăriei Municipiului București pentru prezența excepțională în viața culturală a orașului.

În martie 2000, Teatrul Masca ajunge în clădirea fostei case de cultură ''Înfrățirea între popoare'', din cartierul Bucureștii Noi, un spațiu care le-a dat din nou bătaie de cap actorilor. Clădirea fusese construită în 1953, după planurile arhitectului Nicolae Porumbescu, în stil clasic. Construcția evidențiază stilul artistic acceptat de regimul comunist la acea vreme și anume realismul socialist, care impunea o revenire artificială la clasic. 

În mai 2000, cei 10 ani de înființarea Teatrului Masca sunt aniversați în Parcul Herăstrău, cu fragmente din spectacolele din repertoriu. La sfârșitul lui 2000, Teatrul Masca a organizat un festival de trei săptămâni, intitulat ''Sfârșit de veac în București'', care a inclus spectacole de teatru și balet, expoziții, concerte de operă și colinde, recitaluri, lansări de carte și un târg de Crăciun pe esplanada din fața teatrului. Un an mai târziu, este lansat Festivalul ''Moliere-n cartier''. 

În 2003, are loc primul spectacol de teatru într-o stație de metrou, în cadrul proiectului ''Orașul de sub oraș'', în stația Piața Unirii 1.

După încă doi ani plini de realizări pentru trupa Masca, în toamna anului 2005, înainte de deschiderea sediului din Militari, este organizat, pentru prima dată, Festivalul Masca, în amfiteatrul în aer liber și în curtea teatrului. Festivalul a cuprins reprezentații de teatru, muzică, dans, prezentări de modă, proiecții de film și multe altele.

La 2 noiembrie 2005, premiera spectacolului ''Oglinda'' marchează deschiderea oficială a sediului Teatrului Masca, din Cartierul Militari, Bulevardul Uverturii, 70-72, ''după 15 ani în care Masca a avut sediul în subsolul unui partid, în sala din Biserica Amzei nr.5, în sala de clasă și într-un pod al unui liceu bucureștean (Colegiul Sf.Sava, centru), într-o sală de festivități a altui liceu (Liceul Traian, cartier Colentina), în sediul unei întreprinderi (Aeroteh), într-o magazie a unui orfelinat, când s-a repetat în livada satului (SOS Kinderdorf), într-un bar al unei asociații de revoluționari ("Asociația 21-22"), în sediul Direcției de Cultură București din Piața Lahovari, într-un cinematograf ("Pacea"), în casa de cultură "Infrățirea între popoare" din "Bucureștii Noi'', evocă istoricul Teatrului Masca. Din acest moment, evenimentele fiecărui an au fost și mai numeroase, spectacolele Masca fiind ominiprezente în spațiul cultural european. 

La 12 ianuarie 2011, are loc inaugurarea Sălii Jacques Lecoq, ce poartă numele profesorului de pantomină al lui Mihai Mălaimare. Tot atunci a avut loc și premiera spectacolului ''Iunia'', un spectacol de Ioana Macarie. 

Cunoscut atât în peisajul cultural, cât și în cel al implicării sociale, teatrul Masca este recunoscut de toate categoriile de public prin amprentele pe care le-a lăsat prin activitatea sa. Statuile și clovnii săi, spectacolele și festivalurile lansate, precum și prezența continuă în medii mai puțin neconvenționale i-au imprimat Teatrului Masca un caracter aspațial. În plus, cei nouă ani de statornicie în clădirea din Uverturii au adus cartierului Militari un nou suflu, spectatorii teatrului deprinzând obiceiul de a coborî periodic la stația ''Teatrul Masca''.

În restrospectiva spectacolelor anului 2014, se remarcă premierele: ''Neguțătoarea din Veneția'', regia Michele Modesto Casarin, ''Romeo și Julieta'', regia Mihai Mălaimare și ''Vicleniile lui Scapino'', după Moliere, regia Mihai Mălaimare.

 

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

 


laAnunt.ro     |     eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro |      la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro     |    la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro     |     la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro     |     la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro     |     la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro |     la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro |      la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2014