la-Bucuresti.ro
Fondat 2008 | Site dedicat informarii bucurestenilor. | English
Acasa | Social | Politic | Economic | Legislatie | Sport | Divertisment | Anunturi | Utile | Forum | Magazin | Contact
Economic
'Factorii care au accentuat inflația au fost prețurile la tutun în urma majorării accizei, dar ne-au ajutat prețurile la mărfurile alimentare și energie', a spus Isărescu.
Estimările
preliminare ale Institutului Național de Statistică arată că, în luna august
2009, exporturile FOB au însumat 9,181 miliarde lei (2,173 miliarde euro), iar
importurile CIF au însumat 12,271 miliarde lei (2,905 miliarde euro).
Am extins programul de sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii, în cadrul ajutoarelor de minimis pentru dezvoltarea și modernizarea întreprinderilor, prin includerea în cadrul întreprinderilor care beneficiază de aceste ajutoare și pe cele din domeniul cooperației, a anunțat primul-ministru Emil Boc la finalul reuniunii Executivului de astăzi.
'Actuala recesiune economica din
Europa dă semne că s-ar apropia de final, dar relansarea va fi, probabil, lentă
și fragilă', se arată în Raportul asupra Economiei Regionale - REO, lansat
sâmbătă la Istanbul de către Fondul Monetar Internațional (FMI). Favorizată de o
încredere în creștere economică și de o relansare a comerțului mondial,
contracția economică din Europa pare să se fi încheiat la mijlocul anului 2009
și experții FMI anticipează o ușoară relansare în 2010, urmată de o revenire a
unei creșteri ulterioare mai viguroase.
'Relansarea va fi lentă și fragilă, deoarece revenirea cererii în Asia nu va
putea înlocui apetitul pentru importuri al consumatorilor americani de dinainte
de criză. Europa nu poate conta numai pe exporturi pentru a-și asigura
relansarea. În plus, creditele ramân greu de obținut, șomajul crește și criza a
redus potențialul de dezvoltare al Europei', a subliniat Marek Belka, director
al Dept. Pentru Europa al FMI.
De asemenea, reprezentanții CA au hotărât gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar în vederea consolidării canalelor de transmisie a politicii monetare și menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
"Cred că, pentru viitor, impozitul forfetar așa cum a fost el conceput trebuie să se restrângă la acele domenii și activități unde evaziunea fiscală nu poate fi altfel combătută și eliminată, cum ar fi de exemplu domeniul restaurantelor. Pot fi și alte domenii, dar trebuie să fie identificate.
Schimburile realizate vineri la Bursa de Valori Bucuresti s-au cifrat la 34,37 milioane lei (8,15 milioane euro), in scadere cu 7% fata de nivelul consemnat in ziua precedenta, de 36,93 milioane lei.
"Contracția economiei pe trimestrul II va fi mai mare decât pe primul trimestru al anului, iar în urma discuțiilor cu FMI vă putem spune că pe tot anul scăderea economică se va situa undeva la 8,46-8,5 la sută", a explicat Pogea.
'Se poate constata o consolidare a dezinflației. Factorii principali care au contribuit la acest fenomen sunt majorarea accizelor la tutun, rigiditatea pieței muncii, a bunurilor, serviciilor, cheltuielilor bugetare, restructurării cererii interne, inflației pozitive asupra prețurilor alimentelor', a declarat Isărescu.
Consiliul
de Administrație al Băncii Naționale a decis, marți, în ședința periodică,
reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 8,5 la sută pe
an, de la 9,0 la sută, începând cu data de 5 august.
De asemenea, CA al BNR a hotărât reducerea ratei rezervelor minime obligatorii
aplicabile pasivelor în valută cu scadențe reziduale de sub doi ani ale
instituțiilor de credit, până la nivelul de 30 la sută, de la 35 la sută,
începând cu perioada de aplicare 24 august - 23 septembrie 2009.
Prin mecanismul pus la punct astăzi, dorim ca într-un interval de timp de 60, maxim 90 de zile, tot soldul taxei pe valoare adăugată, pe care statul îl are de plătit în raport cu firmele, să fie lichidat a declarat, la rândul său, ministrul Finanțelor Publice, Gheorghe Pogea.
Am lărgit sfera domeniilor în care pot fi acordate aceste ajutoare și am păstrat ca limite doar acele domenii unde Uniunea Europeană nu ne permite să acordăm aceste ajutoare de minimis, a declarat primul-ministru.
Sigur că efectele crizei generează în primul rând diminuarea lichidităților, a cifrei de afaceri și a pus mulți operatori economici în această situație dificilă.
De asemenea, termenul în care Fondul de garantare a depozitelor are obligația de a asigura începerea plății compensațiilor în caz de indisponibilizare a depozitelor a fost redus de la 3 luni, cât este în prezent, la 20 de zile, începând cu 31 decembrie 2010.
Este un mecanism prin care ajutăm subcontractorii să-și primească mai repede banii de la contractorii de lucrări, având în vedere că am avut mai multe situații în care banii erau primiți de către contractorii principali, iar subcontractorii rămâneau neplătiți o perioadă foarte lungă de timp, a spus primul-ministru.
În cadrul pachetului de finanțare externă, România beneficiază de 5 miliarde de Euro din facilitatea UE de finanțare a balanței de plăți; 1 miliard de Euro de la Banca Mondială și 1 miliard de Euro din alte angajamente multilaterale.
Relansarea activității economice în perioada de criză depinde într-o manieră foarte importantă de sprijinirea IMM-urilor. Acest buget, de 100 de milioane de euro, este valabil pentru anii 2009, 2010 și 2011. Toți banii pot fi angajați încă din acest an, iar plăți efective pot fi făcute deja în valoare de 20 de milioane de euro în anul 2009, a afirmat premierul Emil Boc.
Suntem în linie dreaptă în privința realizării acordului de împrumut cu FMI și Comisia Europeană. Așa cum am mai spus, acest acord de împrumut are un caracter preventiv pentru a limita efectele negative ale crizei economice în România, a declarat premierul Emil Boc, la finalul ședinței de Guvern desfășurată astăzi pe această temă.
Rectificarea bugetara propusa de Guvern urmareste numai amplificarea asistentei sociale.
In acest sens, constituie o serioasa confuzie economica a Ministerului Finantelor impunerea de noi taxe firmelor ca resursele bugetare astfel constituite sa fie destinate numai cheltuielilor sociale", a declarat ieri presedintele UGIR-1903, Ioan Coraci. El a aratat ca masurile adoptate de Guvern pericliteaza stabilitatea economica si sociala si amplifica somajul.
"Noi am cerut ca impozitarea să înceapă de la o cifră de afaceri de 12.000 de euro, pentru că sub această cifră este vorba de firme de subzistență, firme cu potențial foarte redus, multe startup-uri care încă nu s-au consolidat".
Mediul
de afaceri avertizează că aplicarea impozitului forfetar în forma aprobată
de Guvern va avea consecințe grave în economie. "În mod precis o să
avem zeci de mii de firme, microfirme care vor da faliment și noi am făcut o
analiză: putem avea un număr de șomeri de până la 100.000 datorită acestei
reglementări", a declarat președinte CNIMM, Ovidiu Nicolescu.
Luând în
considerare actualul context international, principalele caracteristici ale
politicii bugetare în perioada următoare, care vor fi subordonate obiectivelor
de sustinere a cresterii economice si de reducere a inflatiei si atingerii unui
deficit bugetar la un nivel corelat cu obiectivele macroeconomice, având în
vedere opiniile si recomandările Comisiei Europene si ale organismelor
financiare internationale, referitoare la reducerea cheltuielilor bugetare în
sensul diminuării cheltuielilor curente de administrare si alocarea cu
prioritate a resurselor către proiecte cu efect multiplicator în economie care
reprezintă principalul mijloc de limitare a ritmului de scădere economică si
de compensare partială a reducerii activitătii din sectorul privat, pentru păstrarea
echilibrelor bugetare, sunt necesare unele măsuri menite să reducă volumul
cheltuielilor bugetare la un nivel care să permită respectarea angajamentelor
interne si internationale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce
priveste nivelul deficitului bugetar.
Suntem în termenul pe care ni l-am stabilit pentru achitarea facturilor restante lăsate de fostul Guvern, respectiv sfârșitul lunii martie, astfel încât statul să nu fie cel care creează blocaje în economie, a afirmat șeful Executivului.
Prin acest Fond, în valoare de 100 de milioane de euro urmărim menținerea și crearea de noi locuri de muncă, a subliniat premierul.
Memorandumul vizează reducerea a peste 20 de proceduri de autorizare și generalizarea implementării autorizării tacite pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de România în cadrul Programului Național de Reforme 2008-2010 (PNR), respectiv prin Planul de acțiuni suplimentare pentru implementarea PNR 2008-2009, ca răspuns la recomandările specifice de țară formulate de Comisia Europeană în Raportul strategic din 2007 și 2008 referitoare la îmbunătățirea mediului de afaceri.
Romania este prima tara straina in care deschidem un magazin, in afara Italiei unde detinem un lant de 12 magazine multibrand. Investitia necesara pentru patrunderea pe piata romaneasca si deschiderea acestui magazin cu branduri de lux s-a ridicat la circa 1.300.000 euro", declara Adriano Mengotti in urma cu un an, la evenimentul de inaugurare a magazinului de pe Calea Victoriei.
Decathlon da startul in Romnia!
Primul magazin al celui mai important retailer de articole sportive din lume se deschide in Bucuresti.
Nota: Situatiile financiare anexate sunt întocmite în conformitate cu standardele românesti de contabilitate, nu sunt consolidate la nivel de grup si nu au fost auditate.
"2008: Încă un an satisfăcător într-un context dificil"
Din numarul total de portari realizate, peste 26.000 sunt numere de telefonie mobila, in timp ce in segmentul telefoniei fixe s-au portat peste 5.000 de numere.
"Din semnalele primite din piata rezulta ca principala problema a acestor frecvente este pretul, pe care operatorii il considera prea mare. Vom propune Guvernului scaderea taxei de licenta si vom relua procesul de acordare a acestor licente cat mai curand posibil", a declarat presedintele ANC, Liviu Nistoran.
COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE
: ORDONANȚA NR. 65 / 29.01.2009Începând cu data de 30.01.2009, pentru o perioadă de două săptămâni, se suspendă autorizația de funcționare a societății de servicii de investiții financiare BROKER S.A. Cluj, cu sediul social situat în Cluj-Napoca, str. Moților nr. 119, județul Cluj, identificată prin CUI 6738423 și înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J12/3038/1994.
Am adoptat astăzi forma bugetului de stat pe anul 2009, urmând ca acesta să fie discutat luni, cu partenerii sociali, după care va fi trimis spre dezbatere și aprobare Parlamentului, a afirmat primul-ministru Emil Boc, la finalul ședinței Executivului. Premierul a adăugat că în cazul în care, în urma discuțiilor cu partenerii sociali, vor mai apărea recomandări sau sugestii, Guvernul se va întruni într-o altă ședință pentru a le discuta.
Plecarea din Bucuresti va fi la ora 12.20 PM iar sosirea in New York la 4.05 PM. Zborul care va fi reluat din 2 iunie 2009, a fost programat pentru a satisface atat calatorii de afaceri cat si pe cei de agrement care zboara din capitala Romaniei catre cea mai mare piata de calatorie si cel mai mare centru financiar.
În primul rând am făcut o radiografie a anului economic 2008. În al doilea rând, am realizat o primă abordare guvernamentală cu privire la proiecția bugetară a anului 2009.
Potrivit actului normativ, s-a stabilit că:
Sprijinul se acordă pentru întreprinderile care realizează investiții care depășesc echivalentul în lei a 30 de milioane euro și creează cel puțin 300 de locuri de muncă. Ajutorul de stat se acordă întreprinderilor pentru realizarea unei investiții inițiale.
Potrivit noilor reglementări din Codul Fiscal, cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuința include și amprenta la sol a locuinței.
Actul normativ prevede facilități sub formă de reduceri, eșalonări sau amânări, pentru situațiile în care:
Bursa de Valori București anunță că, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a
Acționarilor Societății desfășurată la distanță în data de 26 noiembrie 2008, a fost aprobată reducerea per total cu 51% a comisionului de tranzacționare pentru operațiunile specifice de pe segmentul de piața Deal acțiuni, de la 0,35% la 0,18%, corespunzător cu nivelul celui aplicat pieței Regular.Noul nivel al comisionului de tranzacționare pentru segmentul de piață Deal se va aplica
începând cu data de marți, 2 decembrie 2008.Facilități pentru angajatori : Guvernul a decis, printr-o Ordonanță de Urgență adoptată astăzi, ca angajatorii care creează locuri de muncă și încadrează șomeri aflați de peste 3 luni fără slujbă, să primească echivalentul în lei al sumei de 1.000 de euro pentru fiecare angajat. Această măsură va constitui un stimulent pentru încurajarea angajărilor, a declarat premierul Tăriceanu.
Guvernul a adoptat ieri o Hotărâre prin care majorează sprijinul financiar de care pot beneficia operatorii economici de la echivalentul în lei a sumei de 90.000 euro, cât era până acum, la 200.000 de euro. Aceasta este suma maximă acordată unui beneficiar de la bugetul de stat pentru un interval de până la 3 ani, cu plata eșalonată, pe bază de documente justificative. Suma minimă alocată pentru un proiect este egală cu echivalentul a 5000 de euro.
În ceea ce privește autorizația integrată de mediu aceasta va rămâne valabilă pe o perioadă de 10 ani, așa cum este precizat și în legislația în vigoare.
Colegiul Medicilor din Romania cu sediul in Bucuresti Bd. Timisoara nr.15, sector 6, vinde prin licitatie un teren in suprafata de 1416 mp situat in cartierul Baneasa, str. Madrigalului nr. 62A, sector 1, Bucuresti.
Metodologia de desfasurare a licitatiei poate fi consultata la sediul CMR, seviciul administrativ. Mai multe relatii pot fi obtinute la telefon 0722670018.
In aceasta perioada, cea mai mare valoare de tranzactionare, de peste 104 milioane lei, a fost inregistrata pe Piata licitatiilor, unde au fost organizate 158 proceduri. Pe aceasta piata administrata de BRM au fost atribuite contracte de achizitii si vanzari, in urma procedurilor de achizitii de produse - electrozi, inseriatoare mecanice, prize, cazan incalzire centrala si servicii - tiparire, cadastru, reparatii generale, modernizari si reparatii cladiri. Beneficiari au fost printre altii: Spitalul Judetean de Urgente Buzau, C.F.R. Calatori, Posta Romana, C.F.R. Marfa, D.G.S.P. Iasi.
Executivul a modificat, în acest sens, HG nr. 1768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la stagiul de cotizare realizat în sistemul de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001.
. Admiterea la tranzacționare pe piața reglementată administrată de B.V.B., în cadrul Sectorului Titluri de Capital Categoria 2, a acțiunilor emise de către S.C. Contor Group S.A. Arad;
Aceasta clasare confirma importanta pe care BRD o acorda calitatii serviciilor sale. Banca este liderul pietei romanesti de factoring, cu o cota de piata de 40% in 2007.
Comisia Europeana a recomandat autoritatilor romane ca in procesele de privatizare sa nu includa conditii care pot reduce pretul, implicand, in felul acesta, elemente de ajutor de stat.
Principalii indicatori financiari ai BRD-Groupe Societe Generale la 30 iunie 2008*:
Profitul brut din exploatare depaseste 770 milioane RON (209,7 milioane EUR), inregistrand o crestere cu 30% fata de primul semestru al anului 2007; Profitul net este cu 23% mai mare fata de rezultatul net inregistrat la 30 iunie 2007, atingand 515 milioane RON (140,3 milioane EUR); Rentabilitatea capitalului propriu (ROE) la sfarsitul primului semestru este de 32,4%; Raportul cost/venituri se situeaza la un excelent nivel de 45,1%; Costul net al riscului se mentine la un nivel redus, de 103 puncte de baza.
COMUNICAT privind listarea Titlurilor de Stat la BVB
Luni, 28 iulie 2008, a avut loc evenimentul organizat de Ministerul Economiei si Finantelor, Banca Nationala a României si Bursa de Valori Bucuresti, prilejuit de admiterea la tranzactionare a titlurilor de stat.
BET-XT este un indice blue-chip si reflecta evolutia preturilor celor mai lichide companii tranzactionate în segmentul de piata reglementata, inclusiv SIF-urile, ponderea maxima a unui simbol in indice fiind de 15%.
Pierderile inregistrate nu sunt de natura sa afecteze stabilitatea si activitatea BRM, conducerea actuala a Bursei Romane de Marfuri luand masurile necesare pentru remedierea si echilibrarea situatiei financiare.
S.C. Electrocentrale Oradea S.A. a cumparat 9.500.000 mc de gaze naturale, care vor fi livrate in perioada 15 iunie- 31 iulie 2008. Vanzator a fost E-ON GAZ ROMANIA SA, care a oferit pretul final de 978 lei/1000 mc, cu 22 lei mai putin decat pretul de pornire.
"Nu vrem sa fim cei mai mari dar vrem sa fim cei mai buni din regiune iar constructia noului terminal ne aduce cu un pas mai aproape de scopul nostru", spune Wolfgang Niessner, CEO GW. "Cand investim, suntem intotdeauna preocupati sa gasim solutii solide din punct de vedere economic si sustenabile ecologic."
În urma demersurilor întreprinse de Depozitarul Central, au fost obtinute avizele necesare de la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare si de la Banca Nationala a României, pentru a putea pune în aplicare decizia Consiliului Bursei.
Potrivit contractului incheiat cu constructorul autostrazii, lucrarile la segmentul Bucuresti-Moara Vlasiei, care are o lungime de 19 kilometri, trebuie sa se finalizeze in noiembrie 2010. Harta sectorului de autostrada Bucuresti - Moara Vlasiei
Luni 26 Mai au inceput lucrarile de constructie la ansamblul rezidential "Rovere Exclusive Concept". Fiind singular pe piata de profil prin prisma conceptului arhitectural si ambiental, proiectul se adreseaza unui segment exclusivist.
Bursa de Valori Bucuresti informeaza ca principalele subiecte cuprinse pe ordinea de zi a Adunarii Generale Ordinare si a Adunarii Generale Extraordinare care au avut loc în data de 19 mai 2008 au fost: aprobarea situatiilor financiare ale anului 2007, stabilirea obiectivelor si aprobarea bugetului pentru anul 2008 împreuna cu tarifele si comisioanele BVB, majorarea capitalului social simodificarea actului constitutiv al societatii.
Veniturile totale înregistrate de c
atre BVB în exercitiul financiar 2007 s-au ridicat la 54,2 milioane lei, cheltuielile totale au fost mentinute sub pragul de 20 milioane de lei, ceea ce a condus la realizarea unui profit net de 29 milioane lei, marcând astfel cel mai bun an de pâna acum.Proiectul, în valoare de aproximativ 1 miliard de euro, finanțat integral din fondurile investitorului privat, constă în realizarea unui centru urban care include clădiri, spații verzi, lucrări de amenajare și de infrastructură, cu toate echipamentele și dotările aferente și exploatarea acestuia potrivit destinației lor în condiții de eficiență economică.
sti (BVB) informeaza ca luni, 14 aprilie 2008, vor fi lansate noile instrumente financiare derivate care au drept activ suport actiuni listate la BVB si cursuri de schimb.Contractele futures care vor fi disponibile la tranzac
tionare în cadrul Pietei Derivatelor administrate de BVB au la baza urmatoarele active suport:Noile reglementări simplifică pașii întreprinși de cei interesați pentru înregistrarea și înființarea unei mici afaceri. Odată cu adoptarea ordonanței de urgență, procedura este preluată în întregime de către registrul comerțului, prin directorii oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale, a explicat Purtătorul de Cuvânt al Guvernului.
Câștigul salarial mediu în luna februarie 2008
În luna februarie 2008, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 1543 lei, cu 5,7% mai mic față de luna precedentă. Câștigul salarial mediu nominal net realizat a fost de 1134 lei, în scădere față de luna precedentă cu 66 lei (-5,5%).
eMedic.ro : Site dedicat informarii medicilor ; LaMedic.ro : Site dedicat informarii medicale. laZiar.ro : Ziare si reviste. la-Televizor.ro : Televiziuni
©2009